miercuri, 9 martie 2016

1 iulie 2014 - infinit

Este târziu...Ziua de 9 martie 2016 se sfârșește în doar câteva zeci de minute, iar apoi n-o voi mai întâlni niciodată. Și așa se întâmplă cu fiecare zi ce se scurge din viața mea, fie că vreau, fie că nu. Și e trist...Însă este o zi, una singură, pe care o retrăiesc parcă de fiecare dată când sunt în preajma celui mai iubit dintre pământeni, dat fiind faptul că fiorii mă cuprind necontenit atunci când mă ia în brațe, când mă sărută, când mă face să râd...când mă face să mă simt frumoasă. E singurul om cu care pot fi eu însămi, în el am cea mai mare încredere și el este depozitul meu principal de dragoste. De n-ar fi fost el, poate că nici în ziua de azi nu aș fi reușit să scap de Mikipi cea rea, cea care îmi strica toate planurile din punct de vedere afectiv și social. Astfel, nu pot să nu aduc o "odă" iubitului meu și acelei zile, de 1 iulie 2014, cea care a dat curs unei noi vieți pentru mine, unei vieți mai bune. Pentru Flavian: 


Era în ziua cea dintâi
A cuptorului de vară.
Și-aș fi vrut ca să rămâi,
Să mă săruți și-a doua oară!

Dar în următoarea zi
A cuptorului de vară, 
De mână-am vrut ca să mă ții,
Să nu mai simt ziua amară.

Însă din a treia zi
A cuptorului de vară,
Doru-n suflet înghesui
Sentimente care zbiară!

Și-ai știut că va dura
Al lor strigăt nebunesc,
Încât să simt că-mi vei fura
Cel mai sincer "te iubesc"!


vineri, 3 februarie 2012

Bărbații sunt de pe Marte - Femeile sunt de pe Venus



A trecut ceva vreme de când n-am mai scris ceva aici. Ei bine...tocmai mi-a venit o idee! Un băiat, mândru de descoperirea pe care a făcut-o, mi-a arătat pe un blog un dicţionar explicativ "feminin" şi din câte am citit acolo...se pare că noi fetele nu suntem înţelese aşa cum ar trebui. De exemplu :

"5 minute
- interval de timp intre una si trei ore folosit la aranjarea parului, pensarea sprancenelor, datul cu rimel, creionarea buzelor rujate, aranjatul in oglinda;
-expresie folosita cu predilectie de ea, cand tu te grabesti la o intalnire cu ora fixa, pe care ai fost destul de tantalau sa o divulgi."

1. În nici un caz nu facem asta în trei ore, maxim o oră.
2. Dacă facem asta, o facem ca să arătăm bine pentru iubiţii noştri şi pentru a-i face mândrii că au fete/femei aşa frumoase, stilate şi îngrijite lângă ei :)

"Discutie
– bazait cu o cadenta de 10.000 de cuvinte pe ora, numai pe note acute, ce intervine dupa ce ti-ai cumparat o undita, placa video, faruri noi la masina sau orice altceva de care ea nu se foloseste;"

1 Nnote acute? s-au încurcat termenii, aici ar fi vorba de "ceartă", zic eu.
2. Discuţiile nu ar porni de la aşa ceva, odată ce acele obiecte ar fi fost cumpărate pe bugetul băiatului/bărbatului şi nici nu cred că ne-ar interesa lucrurile respective, mai ales că nu sunt pe domeniul nostru.

"Epilat
– procedeu tehnic de defrisare a zonelor cu crestere rapida. Ca si recoltarea mararului el poate fi efectuat prin metode variate, care se diferentiaza prin randament, luciu si cantitate de durere emanata. Epilatul cu ceara este de departe cel mai brutal mod de a scapa de lichenii nedoriti. Se ia un litru ce ceara, topit in haurile iadului, fierbinte de indoaie aluminiul si se toarna peste biata vegetatie inocenta. Cand urletele inceteaza, inseamna ca ceara s-a intarit, cuprinzand tulpinitele florei in cauza intr-un cleste fara scapare.. Dupa un moment de respiro se apuca stratul de ceara cu ambele maini si… mi se face rau numai sa povestesc despre asa ceva… si se trage cu putere.. Acutele realizate in acest moment de posesoara reliefului
fost-vegetal nu sunt periculoase pentru urechea umana, in schimb pot ucide sau mutila grav peckinezii de pe o raza de trei kilometri."

1. VEDEŢI CÂTE SACRIFICII FACEM NOI ??

"Toc
– cui care pleaca din calcai si se infinge in sol, incercand sa eleveze femeia cu cel putin jumatate de cap pentru a vedea mai bine pe unde merge.
Tocul este extrem de util pentru o anumita categorie de barbati, asa numitii pampalai, papa-lapte, oua moi, gelatini, carora le face mai mult spatiu, acolo unde stau ei, sub papuc."

1. Tocul doar ne dă un aer de eleganţă [asta în cazul fetelor/femeilor care ştiu să meargă pe tocuri] şi feminitate. Nu asta vă place la noi ?

"Curatenie
– una din obsesiile cele mai violente ale femeii cu repercusiuni grave asupra psihicului masculin. Dupa atacurile verbale tocatoare de creieri despre cum iti arunci sosetele aburinde pe unde nu e cazul, despre cum nu strangi niciodata dupa tine si alte nimicuri de astea, vine consecinta cea mai dureroasa a acestui procedeu: orice lucru de care ai cat de cat nevoie sa iti fie la indemana dispare cu desavarsire si trebuie sa aduci cainele de vanatoare al vecinului pentru a-l gasi, evident ea nestiind unde l-a pus cand a facut ordine."

1. Noi fetele vrem doar să îi învăţăm minte pe băieţi să fie ordonaţi şi să-şi pună în ordine lucrurile. Ce e aşa de greu ? Nu durează mai mult de 10 minute să-ți rezolvi dezordinea.


Mikipi la datorie, terminat.

vineri, 13 ianuarie 2012

Datorită ţie



Această poezie am scris-o într-un moment în care îmi doream enorm de mult să lipesc un suflet de de al meu, să îi spun prin intermediul acesteia că îl iubeam. Încercare eșuată (poezie publicată la 13 ianuarie 2012, explicație adăugată la data de 9 martie 2016).

Este timpul ca tu să afli că datorită ţie am început,
Ca atunci când vorbeşte cineva, cu atenţie să ascult.
Să gândesc fiecare cuvânt, să ajung la orice sens al lui
Şi să păstrez doar pentru mine, să nu spun nimănui.

Datorită ţie, am învăţat să apreciez fiece faptă,
Chiar de pare nebunească sau poate, neînsemnată..
Să ştiu că au fost făcute cu rostul de a mă ferici
Şi în clipele de pierzanie..cu rostul de a mă împuternici.

Datorită ţie, am reuşit să îmi dau mai multă importanţă.
Exact la timp ! Când nu mai aveam nici o speranţă..
Nu m-am pierdut cu firea,din “groapă” m-am ridicat
Şi i-am ignorat pe cei ce prost m-au judecat.

Datorită ţie, mi-a revenit cu drag zâmbetul pe buze...
Şi ştii de ce ? Pentru că ai ştiut să-ţi ceri scuze !
Să laşi orgoliul la o parte, să te întorci la mine
Şi să recunoşti că poate ceea ce-am făcut a fost bine.

Am învăţat să îndrăgesc puţinul pe care-l primesc
Chiar şi preţ de un moment, ca şi îmbrăţişările ce se ivesc
Din partea ta...căci pentru mine sunt nepreţuite,
Graţie simplităţii şi căldurii tale... în ele ghemuite.

Datorită ţie, am aflat cum e defapt să simţi anumite sentimente
Să spun : “El e vinovatul fluturaşilor din stomac...realmente !”
Şi ca să n-o mai lungesc,să nu te plictisesc
Aş vrea să îţi mărturisesc că datorită ţie...te iubesc !

marți, 6 septembrie 2011

Acea zi...


Era o zi de iarnă,însoţită de ger, gheaţă şi soare.
Pentru unii poate era încă o zi plictisitoare,
Însă...Pentru mine era o zi cu un nou început...
Pentru mine,pentru noi doi...pentru primul nostru sărut.

A fost o zi,cu un început plin de zâmbete, dar ezitări..
Nu îndrăzneai să-ţi exprimi adevăratele tale stări.
Te împiedica prezenţa celeilalte fete din viaţa ta,
De care ştiai că ar fi suferit de pe urma ta..

Însă, nu te-ai lăsat,căci după ce dânsa a plecat
Parcă erai cu totul un alt om şi sincer, era minunat !
Mă simţeam din ce în ce mai atrasă de făptura din tine,
Ce devenea din ce în ce mai interesată de mine..


Trupul tău uşor şi cald mă ademenea spre braţele tale,
Care işi doreau să-mi strângă fiinţa rece cu mare ardoare.
Să-şi înnece căldura şi iubirea într-un corp adânc de durere,
Ce fusese adunată de-a lungul anilor petrecuţi in tăcere.

O tăcere ce exprima multe sentimente la timpul ei,
Suferinţă, indiferenţă, dezamăgire... şi, prin ochii mei
Lacrimile ce nu mai suportau presiunea gândurilor rele,
Se răspândeau pe obraji să scape mai rapid de ele...

Ochii tăi blajini şi goi îi...pierdeam cu privirea, nu reuşeam
Să îi privesc prea mult timp! Simţeam că nu mai eram
În stare să-mi dau seama dacă e real sau pură ficţiune
Ce mi-au condus buzele înspre ale tale, într-o reuniune.

Sărutul tău...Nici dacă te rugam, nu ar fi fost aşa de frumos!
Era apăsat, tentant spre continuare, exact ca al unui copil curios.
Mi-aş fi dorit să fie la nesfârşit, să îmbătrânim în sărutul nostru,
Iar dragostea noastră să prindă puteri, neîncetat, ca un monstru.


vineri, 12 noiembrie 2010

Departe...

O lume intreagă ne desparte,
Căci ai plecat fără să-mi spui.
Ai plecat mult prea departe,
Dar haina ta a ramas în cui...

O iau în braţe, o miros,
Încă te simt aproape de mine!
Poate-ai lăsat-o aici c-un rost,
Poate-ai să te-ntorci la mine mâine...

Să-mi dai un ultim sărut,
Să-mi spui că de mine îţi va fi dor!
Dar gândul...repede a dispărut,
Când am văzut un bileţel rătăcitor...

Dar...chiar in acea clipă ai apărut.
A fost doar un vis! Ce bucurie!
Te iau în braţe, te sărut,
Ştiind că eşti al meu pe vecie!..