Este târziu...Ziua de 9 martie 2016 se sfârșește în doar câteva zeci de minute, iar apoi n-o voi mai întâlni niciodată. Și așa se întâmplă cu fiecare zi ce se scurge din viața mea, fie că vreau, fie că nu. Și e trist...Însă este o zi, una singură, pe care o retrăiesc parcă de fiecare dată când sunt în preajma celui mai iubit dintre pământeni, dat fiind faptul că fiorii mă cuprind necontenit atunci când mă ia în brațe, când mă sărută, când mă face să râd...când mă face să mă simt frumoasă. E singurul om cu care pot fi eu însămi, în el am cea mai mare încredere și el este depozitul meu principal de dragoste. De n-ar fi fost el, poate că nici în ziua de azi nu aș fi reușit să scap de Mikipi cea rea, cea care îmi strica toate planurile din punct de vedere afectiv și social. Astfel, nu pot să nu aduc o "odă" iubitului meu și acelei zile, de 1 iulie 2014, cea care a dat curs unei noi vieți pentru mine, unei vieți mai bune. Pentru Flavian:
Era în ziua cea dintâi
A cuptorului de vară.
Și-aș fi vrut ca să rămâi,
Să mă săruți și-a doua oară!
Dar în următoarea zi
A cuptorului de vară,
De mână-am vrut ca să mă ții,
Să nu mai simt ziua amară.
Însă din a treia zi
A cuptorului de vară,
Doru-n suflet înghesui
Sentimente care zbiară!
Și-ai știut că va dura
Al lor strigăt nebunesc,
Încât să simt că-mi vei fura
Cel mai sincer "te iubesc"!
